Botanix – jurnal despre plante şi grădinărit

Ediţie românească

Cultivăm Păstrăvul de fag (Pleurotus ostreatus)

Păstrăvul de fag (Pleurotus ostreatus) câştigă în prezent o popularitate tot mai mare faţă de ciuperci. Faţă de ele are un mare avantaj – confundarea cu buretele viperei otrăvitore este exclusă.

Păstrăvul de fag este bogat în vitamine, aminoacizi şi săruri minerale, care apără organismul de acţiunea toxinelor. De altfel ajută la diminuarea colesterolului din sânge. Păstrăvul de fag este un aliment cu valoare energetică scăzută, astfel fiind util şi în curele de slăbire. Se presupune că ar conţine şi elemente anticancerigene.

Instrucţiuni de cultivare (Pleurotus ostreatus)

Pentru cultivare aveţi două posibilităţi – sau îl veţi cultiva pe paie în saci de polietilenă sau pe butuci de lemn.

Cultivarea pe paie în saci de polietilenă

În primul rând pregătiţi paiele. Înainte de incubare trebuie sterilizate, ca să distrugeţi bacteriile, sporii de mucegai şi alte ciuperci. Pentru sterilizare aveţi două posibilităţi:

  1. puneţi paiele într-un recipient mai mare (cazan, oală veche), acoperiţi cu apă şi fierbeţi la o temperatură de cca 100 oC timp de 1 oră. Lăsaţi paiele să se răcească la 20–25 oC.
  2. a doua (cu mult mai simplă) posibilitate : puneţi paiele într-un recipient mare turnaţi apă clocotită peste ele şi lăsaţi aşa până la răcire. Scurgeţi apa şi turnaţi din nou apă clocotită peste paie. După răcire la 20–25 oC paiele sunt pregătite pentru incubare.

Incubarea proprie a substratului (paielor) se desfăşoară astfel : într-un sac mare introduceţi alternativ paie cu substrat mărunţit de miceliu. Un pachet de substrat de miceliu este suficient pentru 15–20 kg paie umezite, ceea ce corespunde sacului de polietilenă de mărimea cca 50×100 cm. După umplere închideţi sacul (legaţi). Cu o lamă sau cu un cuţit crestaţi pe sac găuri de 3–5 cm lungime, aproximativ 10 găuri pe un sac. Dacă veţi cultiva miceliul într-un ambient cu umiditate scăzută mai bine faceţi mai puţine crestături ( în caz de nevoie faceţi ulterior altele). După incubarea miceliului puneţi sacul într-un loc la semiumbră (să nu bată soarele direct pe sac). Temperatura ideală pentru cultivarea Păstrăvului de fag este 15–25 oC. Cu cât este temperatura mai mare cu atât creşte Păstrăvul de fag mai repede (şi cu atât mai repede se consumă substanţele hrănitoare din paie). De aceea este bine de corectat temperatura funcţie de cât Păstrăv de fag aveţi momentan nevoie. Dacă Păstrăvul de fag rodeşte mai mult decât sunteţi momentan capabil să consumaţi, mutaţi sacul într-un loc mai răcoros. Dacă aveţi nevoie de mai mult Păstrăv de fag, mutaţi sacul într-un loc mai călduros. Păstrăvul de fag rodeşte aproximativ 3–4 luni, după aceea substanţele hrănitoare din sac se epuizează şi trebuie începută o cultură nouă (aceasta se poate face şi prin incubarea paielor vechi pe cele noi). Dintr-un pachet se pot cultiva 2–4 kg de ciuperci.

Cultivarea pe lemn

Păstrăvul de fag creşte în mod natural pe lemnul copacilor de foioase. De aceea îl puteţi cultiva şi pe buturugi cu lungimi de 30–80 cm. Sunt potrivite buturugile tuturor tipurilor de foioase (nu de conifere!). Lemnul nu ar trebui să fi fost tăiat de mai mult de 6 luni. Sunt multe posibilităţi de incubare pe buturugi. Important este ca miceliul să ajungă în contact cu lemnul şi primordiile ciupercii să poată să înceapă să crească în lemn. Puteţi să faceţi găuri în buturugă sau crestături cu o pilă, în care îndesaţi substratul cu miceliu. Puneţi buturugile în saci şi lăsaţi 2–3 luni să fie acoperite de primordiile ciupercii. Puneţi buturugile acoperite de ciuperci cu 1/3 în pământ într-o zonă umbroasă din grădină. În caz de secetă se stropesc cu apă. Buturugile rodesc 2–5 ani (funcţie de puterea hrănitoare a lemnului).

Vânzarea miceliului de Păstrăv de fag



««« Articolul anterior: Cultivăm avocado Articolul următor: Kiwano (kivano) - Cucumis metuliferus »»»

miercuri 17. 12. 2008 14.10 | tipăreşte | Fungi

KPR se prezintă

Logo of KPR - Clubul Grădinarilor din Slovacia
KPR - Clubul Grădinarilor este o uniune benevolă a grădinarilor din toată lumea. Citeşte mai mult...

Categorii: Toate Dăunătorii Fungi Gazon Instrucţiuni de cultivare Palmieri Plante carnivore Plante de apă şi de mlaştină Plante exotice